Selectează o Pagină

Despre noi

Despre InMedia

Dezinformarea ne afectează viața de zi cu zi. Declanșează polarizarea, acționează pentru a ne deruta și, în cele din urmă, ne afectează capacitatea de a lua decizii informate, cauzând astfel consecințe directe asupra societăților noastre democratice. Este cu atât mai periculoasă, cu cât instrumentalizează ceea ce ne face diferiți pentru a face rău celor ce sunt vulnerabili.

InMedia vine ca răspuns la aceste probleme prin crearea unui program incluziv de educație media care se adresează nevoilor tinerilor din comunitățile vulnerabile și ale lucrătorilor de tineret care sunt implicați în aceste comunități, cu scopul final de a asigura transferabilitatea competențelor de literație media pe care aceștia le dezvoltă.

Pentru că prețuim incluziunea, ne-am propus să sprijinim tinerii din comunitățile vulnerabile să consume și să producă conținut media în mod responsabil. Astfel, vor reuși să interacționeze cu conținutul media pentru a sărbători diversitatea, mai degrabă decât să îi permită să creeze o ruptură tot mai profundă între grupurile sociale.

Scopul nostru

Pe scurt, InMedia este despre educație media incluzivă. Proiectul nostru își propune să aducă educația media mai aproape de tinerii vulnerabili din medii socio-economice dificile din România, Ungaria și Republica Moldova, pentru a-i ajuta să dezvolte acele competențe care să îi ghideze prin păienjenișul dezinformării.

Beneficiarii noștri

Vom lucra activ cu:

de Tineri

din comunități cu acces redus la educație (comunități de imigranți sau refugiați, minorități etnice sau infractori juvenili etc.) pentru a-și dezvolta cunoștințele și competențele de literație media, prin testarea activităților din curriculum-ul pe care îl dezvoltăm, în ateliere dedicate;

de Lucrători de Tineret

care lucrează cu tinerii vulnerabili, într-un ToT personalizat care vizează dezvoltarea competențelor de literație media și a atitudinilor incluzive față de tinerii care se confruntă cu obstacole social-culturale.
În plus, vom facilita accesul la resursele educaționale rezultate din proiect pentru peste:

de experți în educație și mass-media, reprezentanți ai ONG-urilor și lucrători de tineret

interesați de educația media, în evenimente ample de diseminare.

Structura și conținutul proiectului

InMedia se desfășoară pe o perioadă de 30 de luni, începând cu mai 2021.

Prima parte a proiectului constă în elaborarea unui Curriculum pentru programul de educație media și informațională incluzivă pentru lucrătorii de tineret (IO1). Structura acestui curriculum include 4 module care abordează diferite concepte de educație media, care se adresează nevoilor identificate ale tinerilor vulnerabili cu care lucrăm. Modulele sunt testate în ateliere dedicate, iar apoi materialele finale sunt adaptate conform concluziilor ce reies în urma atelierelor de testare.

În cea de-a doua parte a proiectului, dezvoltăm Metodologia și materialele educaționale pentru lucrătorii de tineret implicați în educația media incluzivă (IO2), o resursă care va fi utilizată într-un atelier ToT extins, cu lucrătorii de tineret care sunt implicați în comunitățile vulnerabile cărora se adresează proiectul.

Ca parte a proiectului, vom crea, de asemenea, diverse tipuri de resurse, precum videoclipuri educaționale pe teme de literație media, studii de caz și lecții interactive online.

Toate materialele rezultate din activitățile noastre vor fi disponibile pe website-ul nostru și pe platforma ERASMUS + PROJECT RESULTS, pentru utilizare cu acces deschis.

Partenerii noștri

Centrul pentru Jurnalism Independent România (CJI)

Informații de interes public, dreptul la exprimare liberă și responsabilă, mass-media, educație civică și pentru drepturile omului. De mai bine de 27 de ani, Centrul pentru Jurnalism Independent (CIJ) s-a asigurat că acestea sunt accesibile tuturor. Este un pionier și un partener al tuturor celor care fac din democrație autostrada viitorului. CJI a inițiat cel mai complex program de educație media din România, începând cu anul 2017.

Centrul pentru Resurse Civice, România

Centrul pentru Resurse Civice, România, a fost înființat în 2006 pentru a sprijini, promova și dezvolta conștientizarea civică și inițiativa în spiritul democrației proactive la nivel individual, comunitar și regional.

Asociația Turul Madár, România

Asociația Turul Madár, România, funcționează de 12 ani ca asociație educațională în Sfântu Gheorghe, județul Covasna. Misiunea lor: să dezvolte și să elibereze potențialul personalităților copiilor și tinerilor în beneficiul comunității.

Fundația Artemisszió, Ungaria

Fundația Artemisszió, Ungaria, este o organizație privată independentă, non-profit, cu sediul în Ungaria, fondată în 1998. Misiunea sa este de a încuraja dialogul și interacțiunea continuă între grupuri care sunt marcate de diferențe culturale, etnice și sociale și de a stimula înțelegerea lor reciprocă.

Asociația Presei Independente, Republica Moldova

API este una dintre cele mai importante organizații media din Moldova care oferă asistență presei independente. API a fost fondată în 1997 de către reprezentanții primelor ziare locale independente. Scopul principal al API este de a spori impactul presei independente din Moldova și de a aduce contribuția acesteia la crearea și consolidarea societății deschise.

InMedia

Numele proiectului: Inclusive Media Literacy Curricula for Youth
Acronimul proiectului: InMedia
Numărul de referință: 2020-3-RO01-KA205-095147
Programul: Erasmus+
Acțiunea-cheie: Parteneriate strategice în domeniul tineretului
Contact: inmedia@cji.ro
Facebook: InMedia

Conţinutul prezentului website reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conţinutul informaţiei.